Despre noi

Cu toții ne dorim să trăim cât mai sănătos, cât mai liniștit, cât mai aproape de natura din care provin ingredientele pentru hrana noastră.
Dorința noastră s-a transformat în realitate în momentul în care ne-am mutat la țară, la munte, la 1250 m, la numai o oră de Cluj, la Mărișel, în Munții Apuseni, într-o zonă nepoluată încă și puțin atinsă de efectele industrializării sau modernismului, cu peisaje de poveste și cu resurse naturale ecologice.

Pentru a ne asigura traiul, ne-am hotărât să inițiem și să dezvoltăm o mică afacere de familie în domeniul ospitalității. Astfel am construit o cabană turistică, o casă pentru noi și pentru oaspeții noștri, un loc în care să-i răsfățăm și să le oferim mâncare tradițională și sănătoasă, din ingrediente din zonă. 
Cu dragoste pentru natură, cu pasiune pentru lucrurile simple, cu multe vacanțe petrecute la bunici, la țară, ne-a fost mai ușor să ne mutăm aici și să prețuim cu adevărat viața într-un sat, să folosim ingredientele naturale din zonă pentru a găti bucate delicioase familiei și oaspeților noștri. Rețetele folosite pentru mâncare, dulceață și sirop sunt simple, tradiționale și provin din familie, de la bunica și de la mama care gătește împreună cu noi.

Principalele deserturi pe care le pregătim la Cabana Moților se bazează pe fructele de pădure culese de aici de la munte, de la peste 1200 m, din flora spontană (afine, zmeură, merișoare) sau cultivată (căpșuni). 
Proaspete sau sub formă de dulceață și sirop, Fructele de Pădure sunt apreciate de oaspeții noștri aici, în micul nostru restaurant. Și, deoarece ei și-au dorit să le ia și acasă, am început să producem din ce în ce mai multe dulcețuri și siropuri din fructe de pădure, pe care le-am așezat frumos pe rafturi, în Cămara de la Munte.

Suntem onorați să vă avem ca oaspeți, atât aici, online, precum și la munte, la Cabana Moților unde puteți să degustați bucatele, dulcețurile și siropurile noastre.  
Ne bucurăm să fiți clienții magazinelor care găzduiesc și vând produsele noastre.
Suntem fericiți când vă întâlnim la evenimentele, târgurile sau expozițiile cu vânzare la care participăm și unde vă oferim bunătățile noastre, în fiecare sezon, în fiecare an, de vreo 5 ani încoace.

Așteptăm de fiecare dată cu nerăbdare comenzile voastre online pentru bunătățile din Cămara de la Munte. Vi le vom trimite atent și cu grijă împachetate oriunde v-ați afla în România! Și nu numai.
Comentariile și opiniile voastre din Cartea noastră de oaspeți, de la Cabana Moților, ne motivează, ne onorează, ne determină să mergem mai departe, cu conștiință și cu satisfacția lucrului bine făcut. Mulțumim!

Să aveți poftă și vă așteptăm pe la noi!
Ela și Sebastian